Prima poveste scrisa!

   Sunt puţine de spus despre mine, însă un lucru este sigur îmi plac poveştile bune spuse într-o hoinăreală cu prietenii. Am auzit poveşti care sincer mi-au rămas întipărite în memorie, cu permisiunea " mea " pot să vă povestesc pagini întregi, dar vreau să încep cu câteva povestioare pe care mi le-a povestit străbunicul meu (Dumnezeul să îl ierte) când încă era în viata. Sper să nu mă criticaţi foarte rău, este prima încercare de acest gen pe care o fac: D.


                                                     Dimineaţa de Paşte

    An de an bătrânele satului mă trimiteau cu coşul la biserică în ziua de Paşte, nici acum nu înţeleg de ce, probabil că în acest timp ele mai făceau câte ceva în jurul casei. Am mers bucuros un timp, cu cât înaintam în viaţa însă devenea enervată situaţia în care eram pus:))). Înafară de faptul că trebuia să merg cu coşul bunicii şi al mamei, în loc să stau cu prietenii mei să ne distrăm vorbind şi " spărgând" ouă roşii, colac peste pupăză trebuia să merg şi cu coşurile vecinelor. Însă acel an avea să îmi rămân veşnic întipărit în minte dar şi pe spate.
    Dimineaţa iau supărat coşurile şi pornesc spre biserică, Hobita mea natală, sat din Gorj, aşezat lângă râul Bistriţa este minunata primăvară, murmurul apei, sunetul pădurii te face să te simţi într-o lume mai bună mai liniştită. Drumul spre biserică este foarte frumos, în zi de sărbătoare mirosul cozonacilor şi al sarmalelor calde te încântă.
   În acea dimineaţă am plecat flămând la biserică şi doamne bine mai miroseau bucatele din coşuri, ajungând la biserică mă aşez în rând cu restul sătenilor şi aşteptăm. Nu ştiu cum am rezistat trei ceasuri acolo, dar totuşi se apropia momentul în care părintele termina slujba şi trebuie să pornim spre cimitir,  să udăm cu vin locul de veci al morţilor că aşa e tradiţia la noi romanii. După slujbă mă trăsneşte dumnezeu cu o idee:)), ia să le mai ia naiba pe babe, stai că le dezvăţ eu. Plec spre poiană, ajung la locul de coasă la care eu şi tata începusem să cosim ici colo iarba mai mare pentru animale.Mă aşez pe o colină sub un stejar şi încep să mănânc toată mâncarea şi tot vinul pentru slujba:)), ameţit şi ghiftuit mă ia somnul acolo.
    În timp ce eu dormeam, mama şi babele încep să mă caute , că de trecuse de prânz şi eu ia-ma de unde nu sunt. Mama cand ajunge la biserică şi părintele îi spune:
- Femeia lu'Dumnezeu, Paulian al tău fu' aici la slujba dar când să ud morminţi şi să împartă pachetele pleca.
- Părinte dacă pun mâna pe el, matale îl mai scapi.
    Mama pleca spre casă, muncitoare de fel trece pe la poiana să ia un braţ de iarbă proaspătă pentru iepuri, a fost mâna lui Dumnezeu. Mergând ea nervoasă vede pe colină lângă stejar o mogâldeaţă care se clătină.Se întoarce rupe o jordea de nuc şi vine iarăşi la poiana, în timpul ăsta eu mă trezisem şi deja eram aproape de casă.
  Când ajunge la poarta, mama se întâlneşte cu Costică pădurarul satului care îi spune:
 - Coană , Paulian al tău zăcea beat pe poiana cu coşurile lângă el.
 - Costică , e vai de pilea lui!
  A luat jordeaua şi mi-a făcut spatele roşu, nu am mai dormit pe spate câteva zile. Dar cu toate acestea aveam o satisfacţie că am învăţat babele minte.De atunci în fiecare an babele se îmbrăcau frumos şi mergeau la biserică.

                                                          Sfârşit

 Hehe ce clipe frumoase am petrecut amintindu-mi aceasta întâmplare, dacă o să vă placă acesta povestioară am să mai scriu şi altele.

                                                                                                      O seară faina!